Luna Nouă în Fecioară – Nu te mai uita la paiul din ochiul celuilalt. Uită-te la bârna din ochiul tău!
03/09/2026
Luna Nouă în Fecioară – 18°25′ | Simbolul sabian: „O cursă de înot”
10/09/2026Luna în Faza BALSAMICĂ – Luna între Lumi!
Luna încă traversează zodia Leu, dar ne aflăm deja în faza balsamică, în ultimele zile ale ciclului lunar.
Dane Rudhyar vede faza balsamică drept ultima etapă a ciclului de lunație, când experiența ciclului care se încheie ajunge simbolic la stadiul de „sămânță”: vechea formă se descompune, iar esența experienței este păstrată pentru ciclul următor. Dana Gerhardt o numește foarte sugestiv „timpul lunar de somn”, iar Kelly Surtees vorbește despre retragere, odihnă, eliberare și finalizare
Și s-ar putea ca astăzi să existe o senzație ciudată: parcă ai vrea ceva, dar nu mai știi exact ce.
Poate te-ai trezit fără prea mult chef, deși nu ai un motiv concret să fii obosit. Poate ai lucruri de făcut, telefonul sună, mesajele vin, lista zilei este acolo, dar tu simți că ai vrea să te retragi puțin din zgomot.
Sau poate este exact invers.
Luna în Leu încă vrea viață. Vrea să vorbească, să creeze, să fie văzută, să fie iubită, să simtă că ceea ce face contează. Poate te uiți mai des la telefon să vezi dacă cineva ți-a răspuns. Poate te deranjează mai mult decât de obicei că cineva nu te apreciază. Poate ai făcut ceva pentru cineva și te surprinzi gândindu-te:
„Nici măcar n-a observat.”
„De ce eu sunt întotdeauna cea care face?”
„Oare contează pentru cineva ceea ce fac?”
Aici devine interesantă întâlnirea dintre Leu și Luna balsamică. Pentru că Leul întreabă: „Mă vezi?” Iar Luna balsamică răspunde: „Dar tu te vezi?”
Poate că acesta este unul dintre lucrurile pe care le putem observa acum. Cât din ceea ce facem vine din bucuria noastră și cât facem pentru aplauzele celorlalți? Cât de mult depindem de reacția cuiva pentru a ne simți bine? De câte ori postăm ceva și apoi verificăm cine a văzut? De câte ori spunem că nu ne interesează ce cred ceilalți, dar ne schimbă complet starea un mesaj care nu vine, un răspuns rece sau faptul că cineva nu ne apreciază?
Și mai există ceva.
În faza balsamică, energia nu mai funcționează ca în perioada de creștere a Lunii. Este ultima etapă a ciclului. Nu mai suntem în momentul în care trebuie să împingem lucrurile înainte cu orice preț. De aceea este posibil să simțim oboseală, nevoie de liniște, lipsă de concentrare sau chiar o anumită saturație. Lucrurile care acum două săptămâni păreau foarte importante pot să nu ne mai intereseze la fel. O conversație pe care voiam neapărat să o avem poate să nu ni se mai pară atât de necesară. Un conflict pe care îl tot întorceam pe toate părțile poate ajunge într-un punct în care spunem pur și simplu: „Nu mai vreau să-mi consum energia aici.”
Și acesta poate fi unul dintre cele mai sănătoase lucruri ale acestor zile.
Nu orice situație trebuie rezolvată. Unele trebuie pur și simplu lăsate să se termine. Poate observi asta chiar în lucrurile foarte mici. Deschizi un dulap și simți nevoia să arunci lucruri. Ștergi fotografii din telefon. Faci ordine prin acte. Te uiți la haine pe care nu le-ai mai purtat de doi ani și, pentru prima dată, nu mai spui „poate o să-mi trebuiască”. Îți vine să cureți frigiderul. Răspunzi mesajelor rămase restante. Anulezi ceva ce ai acceptat din obligație. Termini o treabă pe care o amâni de săptămâni.
Kelly Surtees povestește chiar despre această manifestare foarte concretă a fazei balsamice: impulsul de a face ordine, de a sorta, de a dona, de a recicla și de a simplifica spațiul din jurul nostru.
Și mi se pare foarte potrivit pentru ceea ce urmeaza pentru că ne îndreptăm către Luna Nouă în Fecioară. Iar Fecioara nu vine să ne întrebe ce vis grandios avem. Vine cu întrebări mult mai simple: Cum arată viața ta într-o zi obișnuită? Cum te trezești dimineața? Cum mănânci? Cum muncești? Cât timp pierzi? Ce amâni? Ce ai tolerat până acum și știi că trebuie schimbat? Unde este dezordine? Ce obicei te ajută și ce obicei te sabotează?
Pentru că viața noastră nu este construită numai din marile decizii. Este construită mai ales din ceea ce repetăm în fiecare zi. Dar nu suntem încă acolo. Mai întâi trebuie să facem loc.
Înainte să spunem „vreau să încep”, poate ar trebui să spunem: „Ce sunt pregătit să închei?”
Înainte să scriem zece intenții pentru Luna Nouă, poate ar fi mai important să identificăm un singur lucru pe care nu vrem să-l mai ducem cu noi! Poate este un obicei. Poate este o obligație. Poate este o relație cu care ne luptăm de prea mult timp. Poate este nevoia de a explica permanent cine suntem. Poate este nevoia de a fi pe placul tuturor. Poate este chiar o versiune mai veche a noastră.
Și cred că aici Luna în Leu ne poate ajuta foarte mult. Pentru că Leul vorbește despre inimă.
Înainte de a intra în energia practică a Fecioarei, avem câteva ore în care putem să ne întrebăm foarte simplu: Ce mai este adevărat pentru mine? Nu ce trebuie. Nu ce se așteaptă ceilalți. Nu ce arată bine. Nu ce primește aplauze. Ci ce mai este viu în mine. Și dacă descoperim că ceva nu mai este viu, poate că nu trebuie reparat. Poate trebuie lăsat să plece.
Ce putem face astăzi?
Nu cerem performanță. Terminăm, pe cât putem, ceea ce este deja început. Facem puțină ordine în casă, în telefon, în agendă sau în mintea noastră. Ne permitem să spunem „nu” unei invitații dacă simțim că avem nevoie să stăm acasă. Dormim puțin mai mult dacă organismul o cere. Nu deschidem un conflict doar pentru a primi o explicație. Nu alergăm după cineva care s-a îndepărtat. Nu încercăm să forțăm răspunsuri.
Și, mai ales, nu confundăm liniștea cu stagnarea. Există momente în care viața crește. Și există momente în care viața elimină ceea ce nu-i mai trebuie.
Acum suntem între aceste două lumi. Ciclul vechi aproape s-a terminat. Cel nou încă nu a început. Este acel moment în care ai făcut curățenie într-o cameră, ai scos totul din dulap și, pentru câteva minute, pare că este mai multă dezordine decât înainte. Dar tocmai de aceea poți decide ce pui înapoi.
Asta putem face și noi înaintea Lunii Noi în Fecioară. Nu trebuie să știm astăzi exact ce urmează. Este suficient să vedem mai clar ce nu mai vrem să luăm cu noi.
Iar întrebarea acestor doua zile cu Luna în faza balsamică poate fi: Dacă următorul meu ciclu ar putea începe puțin mai simplu, ce aș lăsa jos chiar acum?




