Sedința foto = Travaliu terapeutic în lumea onirică a lui Neptun
28/10/2018Jupiter în Săgetător_CREDE FĂRĂ DOVEZI (2)
06/11/2018Jupiter în Săgetător_CREDE FĂRĂ DOVEZI (1)
Jupiter rămâne rar în același loc pentru mult timp. El se află într-o expansiune și misiune permanentă căutând modalități de extindere a status quo-ului nostru.
A trecut un an și iată că Jupiter își încheie maiestos tranzitul în Scorpion în data de 8 noiembrie 2018, în plină energie a Soarelui în Scorpion. A fost un an în care a ales deliberat să se interiorizeze și să ne faciliteze expansiunea la nivel interior, explorând cele mai adânci tenebre ale sufletului nostru.
Totul este ciclic în natură cât și în viața noastră și de aceea după această perioadă de introspecție de tip scorpionic, când poate că am simțit că viața noastră nu are niciun sens, iată că Jupiter își începe tranzitul în Sagetator și ne “promite” creștere, abundență, noroc și bucuria vieții.
În acest context scorpionic intrarea lui Jupiter în Sagetator (acasă la el unde se simte cel mai bine) pe 8 noiembrie 2018 la ora 14:38:28 este poate una dintre cele mai bune știri ale acestui an destul de zbuciumat și provocator!
Dar cine este Jupiter?
Din punct de vedere astronomic Jupiter este cea mai mare planetă din sistemul solar și prima dintre așa numitele “planete de gaz gigant”. Maiestoasa planetă Jupiter este vibrantă, furtunoasă și dramatică având de 11 ori diametrul Pământului și peste 1300 de ori volumul Pământului.
Din punct de vedere astrologic Jupiter (alaturi de Saturn) este considerată o planetă socială care guvernează o zodie de foc (Săgetătorul) și o zodie de apă (Peștii).
De ce Jupiter este o planetă socială? În sistemul solar, Jupiter și Saturn se situează între planetele interioare și planetele exterioare (denumite transpersonale). Pentru astrologi, planetele interioare descriu dinamica noastră interioară în timp ce planetele exterioare reflectă teme transpersonale. Prin poziția lor pe cer Jupiter și Saturn (care lucrează în tandem) sugerează imediat potențialul lor de a forma o legătură între aceste două dimensiuni ale experienței noastre, de a descrie relația noastră cu lumea exterioară și rolul nostru în societate.
Jupiter este cunoscut sub denumirea de “Marele Benefic” și reprezintă principiul autorității cu viziune. El ne extinde orizonturile – atât fizice cât și intelectuale și se manifestă ca noroc și bună șansă, abundență și prosperitate, dezvoltare, aventură și oportunitate, ne inspiră credințe (religioasă și personală), generează entuziasm, încredere și optimism.
Un alt nume pentru Jupiter este Jove, iar adjectivul jovial este o reflectare clară a predilecției lui Jupiter pentru bucurie.
Pe de altă parte Jupiter, în vibrația lui negativă ne imprimă idei exagerate care pot duce la agresiune, lăcomie, exces și aroganță, vanitate.
Jupiter intră în Sagetator (în domciliu) în 8 noiembrie 2018 și părăsește această zodie pe 2 decembrie 2019. Când este în propriul semn, Jupiter rămâne puțin mai mult timp (13 luni) decât în alte semne și cu ocazia acestui tranzit când “Zeul Zeilor” se simte bine, noi toți ne simțim bine…Ce este sus este și jos și ce este jos este și sus !
Cu ocazia acestui tranzit Jupiter ne arată unde și cum suntem favorizați cel mai mult să ne extindem pentru a ne face viața mai bună, mai valoroasă, mai impresionantă, mai interesantă sau pur și simplu mai distractivă.
Cu Jupiter de partea noastră, orice este posibil, dacă CREDEM!
Pe de altă parte nu trebuie să cădem în extremism și să credem că șansa și norocul cad din cer…Jupiter ne va ajută să vedem oportunitățile pe care nu le-am fi văzut altfel!
Jupiter nu ne va face cu ocazia acestui tranzit să ne simțim brusc mai bine, să credem în norocul care va apare în viața noastră brusc, dar el ne va face să CREDEM că orice este posibil. Este un proces la nivel mental care, prin puterea credinței, se spiritualizează, astfel încât atunci când crezi că este posibil, ai șanse mult mai mari să ai noroc și să reușești în ceea ce ți-ai popus să întreprinzi!